TOP 20 vloggeri din Moldova – iunie 2019

___

___

La începutul anului vloggerii au promis că vor face furori. Așa și s-a întâmplat. Vara a început cu aventuri și distracții, iar cine dacă nu vloggerii demonstrează acest lucru. Echipează-te cu ceva gustos, pentru că în continuare vei vedea cine sunt top 20 vloggeri din Moldova în prima lună a verii.

În luna iunie am monitorizat 115 vloggeri, care au publicat 237 clipuri video pe conturile lor de Youtube și au adunat circa 8,6 mln de vizualizări. Vă prezentăm topul celor 20 cei mai populari vloggeri din Moldova. 

Topul lunar este creat exclusiv în baza activității din perioada 01-30 iunie 2019 și se referă doar la activitatea vloggerilor care au canale pe YouTube.  Acesta poate fi diferit de topul vloggerilor la ora actuală. Blogtop nu monitorizează vlogurile încărcate prin Facebook videos.

___

1. Jasmina Show

În luna iunie Jasmina, care e și cea mai mică vloggeriță din topul Blogtop, este iarăși liderul clasamentului celor mai populari vloggeri din Moldova. ”Jasmina Show” este un vlog pentru copii și părinți, unde o să găsești videoclipuri vesele, interesante, distractive și totodată educative. Vezi cum s-a distrat Jasmina în prima lună de vară.

2. Vasco Tataru

Vasco Tataru este un tânăr pasionat de vlogging din Moldova, care are peste 436 de mii de abonați pe contul lui de YouTube. Pe vlog distribuie lucruri interesante și provocări oe care le primește de la urmăritorii săi.

3. Andreea Bostanica

Andreea Bostanica este o tânără interpretă și vloggeriță din Moldova. Este o fire foarte activă, mereu cu zâmbetul pe buze, creativă, pasionată de muzică și dans. Își dedică majoritatea timpului acestor pasiuni, pe care le îmbină armonios. În prima lună a verii, Andreea și-a mărit numărul de abonați până la 224.223.

4. Iuliana Beregoi

Pe primele poziții în topul nostru se răgăsește din nou vloggerița Iuliana Beregoi. Pe lângă vlog, ea este și o interpreta de muzică cunoscută în Moldova și România. Iuliana Beregoi menține o activitate constantă și activă atât în muzică, cât și în vlogging.

5. Ana Beregoi

Mai jos cu o poziție găsim vloggul Anei Beregoi. Ana este sora tinerei interprete și vloggerițe Iuliana Beregoi și la fel ca și sora sa este pasionată de muzica, dans și vlogging. În videourile ei demonstrează că este o fire nu mai puțin talentată și energică decât sora ei. Practică de câțiva ani dansul, de aceea își încântă tinerii urmăritorii cu diferite coregrafii, dar și cu multă dispoziție. Ana a urcat 5 poziții în luna iunie.

6. Vlada Boțan

Vlada Boțan este o tânară veselă și sociabilă care învață, cântă, se distrează și face vlogging. Pe canalul său de YouTube împărtășește aceste pasiuni cu fanii și prietenii ei. De altfel, Vlada iubește să povestească abonaților săi despre călătorii, locuri și oamenii deosebiți din viața sa. Accesează clipul de mai jos pentru a urmări vlogul Vladei din luna iunie.

7. SunChase Journey

În fața vloggurilor canalului SunChase Journey se află întotdeauna Luminița și Costi. Sunt doi îndrăgostiți de călătorii. Pe ei nu-i prea prinzi pe acasă, pentru că mereu sunt undeva, prin lume. Dacă și ție îți place să călătorești, sau doar vrei să vezi cât de frumoasă e această planetă, abonează-te la canalul lor de youtube. Vezi mai jos unde au fost tinerii în prima lună de vară și află prin ce peripeții au trebuit să treacă și ce lecții poți învăța și tu.

8. Zâmbărele

Dacă îți place să râzi sau cauți un motiv ca să mi zâmbești, Zâmbărele e aici pentru tine. Victoria Roșca, autoarea vlogului ”Zâmbărele”, ne demonstrează cât de amuzante și comice pot fi unele situații cotidiene a moldovenilor. Este populară și pe Facebook, acolo unde activitatea ei este apreciată de peste 180.950 de oameni.

9. Orange Blue

Autorul proiectului ”Orange Blue”este nimeni altul decât tânărul Eugen Anghel. Acesta a debutat în vlogging încă în anul 2014, iar pe canalul propriu de YouTube prezintă diverse tutoriale, trucuri și experimente haioase. Accesează clipul video de mai jos pentru a vedea ce lucruri mega interesante a pregătit în luna iunie.

10. Banca de Bancuri

Unul dintre cei mai populari vloggeri din Moldova în luna iunie este și Valeriu Rașcu, autorul din spatele vlogului ”Banca de Bancuri”. Valeriu a cucerit publicul cu umorul său, dar și cu acele clipuri video inspirate din situațiile cotidiene ale fiecărui moldovean. Cel mai popular filmuleț a acumulat peste 200.000 de vizualizări pe canalul de YouTube. Vezi mai jos ce amuzant a mai făcut Valeriu în prima lună de vară.

11. Katy Black

Autoarea vloggului sub pseudonimul Katy Black este tânăra Ecaterina Pocitarenco originară din Moldova. Primul său vlog l-a publicat în anul 2015, iar în 2019 a depășit cifra de 321.000 de abonați pe YouTube. Accesează link-ul și vezi ce lucruri interesante s-au mai învtâmplat în viața Ecaterinei de când este într-o postură nouă – cea de viitoare mămică.

12. Ilie’s vlogs

Ilie rămâne unul dintre cei mai populari vloggeri de la noi. În luna monitorizată, Ilie a publicat trei clipuri video, care au adunat împreună câteva sute de mii de vizualizări și comentarii. Recent, Ilie și-a anunțat fanii că vrea să fie mai activ, dar nu promite o oarecare stabilitate în ceea ce este postarea vloggurilor. Unul dintre videourile filmate și postate în luna iunie îl găsești mai jos.

13. Andrew TruckDriver

Andrei este un șofer de camion care are un jurnal video de călătorie, în care împărtășește cele mai captivante momente din aventura lui prin diferite țări ale lumii. Pe lângă documentarea video pe care o face, el vine și cu sfaturi pentru toți conducătorii de TIR de peste hotarele țării.

14. Emisiunea Lumina

Andrei Bolocan cu ”Emisiunea Lumina” nu are cum să nu se regăsească în topul nostru. Emisiunea este un produs media de umor, unde vloggerul își exprimă opiniile vis-a-vis de evenimentele din țara noastră și spune lucrurilor pe nume într-o manieră umoristică. Unul din clipurile video din luna iunie îl urmăriți, accesând link-ul de mai jos.

15. Oleg Brega

Oleg Brega este un cunoscut apărător al drepturilor omului în țara noastră. Autorul combină jurnalismul, arta cinematografică, politica și îndemnă publicul să găsească curajul să se implice mai mult în viața socială a localității unde trăiesc. În luna iunie Curaj.TV a publicat mai multe video, unul dintre ele îl vezi mai jos.

16. Moldova Yesterday

Moldova Yesterday este un canal de Youtube de umor și divertisment cu un conținut în limba rusă. La proiectul Moldova Yesterday lucrează o echipă formată din persoane creative, care provin din sfere diferite ale muncii. Aceștia regizează anumite situații amuzante din viața moldovenilor și fac haz de necaz pe seama știrilor din Moldova.

17. AutoBlog.MD

AutoBlogMD este canalul oficial de YouTube al celui mai popular site auto din Republica Moldova. În luna iunie au fost publicate câteva test drive-uri, mult așteptate de public, din care vei afla care sunt avantajele, dar și dezavantajele a celor 3 mașini supuse unor teste drive. Unul dintre ele le puteți urmări mai jos.

18. Burlacu TV

În topul nostru de luna aceasta se regăsește și ”BurlacuTV”. În fața ecranului este Mihail Burlacu, care a devenit cunoscut pentru experimente sociale pe care le-a realizat atât pe străzile din Chișinău, dar și în capitala României. În prima lună de vară, Mihai a călătorit în Malta, iar cum a fost puteți să vezi în materialul de mai jos.

19. Emilian Crețu – Da Sunt Român 

Emisiunea ”Da Sunt Român” în frunte cu Emilian Crețu a devenit un fenomen umoristic recunoscut pe internet. Atât pe pagina de Facebook, cât și pe canalul de YouTube, Emilin publică filmulețe în care face haz de necaz pe seama întâmplărilor și situațiilor din viața de zi cu zi a moldovenilor. Cetățenilor țării nostre le plac filmulețele, se regăsesc și le distribuie pentru prieteni. Vedeți ce perle a mai scos în luna iunie, accesând link-ul.

20. Cebotari Reghina

Atracția pentru gastronomie ne-o împărtășește, Cebotari Reghina, vlogul căreia îți va face poftă de ceva delicios cu siguranță. Autoarea te învață să gătești simplu și ușor, doar urmând pașii.

Blogtop.md este un proiect social, necomercial și apolitic care a fost creat pentru a susține și promova creatorii de conţinut online independent. Blogtop.md este dedicat bloggerilor, vloggerilor şi jurnaliştilor independenţi, indiferent de etapele la care se află, şi vine să-i conecteze pe aceştia într-o comunitate online activă, oferind și un instrument prin care își pot testa impactul vlogurilor/articolelor publicate. Totodată și publicul are la îndemână o platforma unde poate urmări toate articolele și vlogurile din Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *