TOP 20 bloguri din Moldova – martie 2018


Blogtop continuă să monitorizeze bloggeril din Republica Moldova. În topul primei luni de primăvară am monitorizat 248 bloggeri, iar 20 cei mai activi îi găsiți în clasamentul de mai jos. Toți bloggeri înregistrați pe Blogtop au publicat 834 articole în această lună, iar cele mai virale au fost prezentate anterior într-o analiză separată. În luna martie, în clasamentul Blogtop o să găsiți 3 autori noi, pe care vă invităm să-i descoperiți mai jos. 

Reamintim că topul bloggerilor este generat în baza algoritmului Blogtop și se referă exclusiv la activitatea din luna martie 2018. Acesta poate fi diferit de topul bloggerilor la ora actuală. Dacă dețineți un blog sau urmăriți un blogger, îl puteți adăuga cu ușurință utilizând formularul de adăugare de pe prima pagină.

___

1. Elena Robu

Liderul clasamentului celor mai populari bloggeri din Moldova în prima lună de primăvară este cunoscuta jurnalistă, Elena Robu. Chiar dacă locuiește peste hotarele țării, este la fel de prezentă și interesată de ce se întâmplă în Moldova.  Două dintre cele mai virale articole din martie ale Elenei Robu au fost prezentate anterior într-o analiză separată.

2. Svetlana Vizitiu

Următorul blog după preferințe publicului este cel al fondatoarei Clubului ”Impresii din viață și cărți”, Svetlana Vizitiu. Un blog despre lectură, oameni, destine și istorii de viață. Organizează de câțiva ani întâlniri cu oameni de succes din țară, aceștia de multe ori sunt eroii articolelor pe blog, totodată o inspirație pentru cititorii blogului.

3. Scutelnic Stas

Scutelnic Stas este autorul din spatele blogului fiiopenminded.com. Pe blog abordează nu doar subiecte care sunt actuale, dar care sunt și interesante pentru cititori. Acesta le propune articole din domeniul  businessului, dezvoltare personală, lectură sau divertisment. Articolul său despre regulile de etichetă în societate, a devenit în scurt timp popular, iar blogul ”Fii open minded” a ajuns pe locul al 3-lea în topul nostru.

4. FineWine

”Fine Wine”, unul dintre cele mai cunoscute bloguri de vinuri de la noi, vă ține la curent cu ultimele noutăți din acest domeniu. ”Blogul vinurilor bune” include recenziile autorului despre vinuri, locuri sau istorii care pun pe primul plan – vinul. Articolul ”Wine of Moldova, peste ocean”, a fost cel mai viral articol al autorului în luna martie.

5. Dumitru Alaiba

Specialist în economie și advocacy, bloggerul Dumitru Alaiba, ca și persoană implicată în viața social-politică din Moldova, antrenează blogul în promovarea activismului civic și publică materiale de interes public. Este inițiatorul mai multor întruniri publice printre care și manifestația împotriva schimbării sistemului electoral. A revenit în clasamentul celor mai populari 20 de bloggeri din Moldova, publicând, în luna martie, un interviu imaginar cu un om politic controversat de la noi din țară.

6. Gânduri despletite

Anda Vahnovan este autoarea blogului ”Gânduri despletite”, care în viziunea ei este mai degrabă un refugiu, decât un blog. Un loc al stărilor, al amintirilor neșterse și al multor gânduri. Este născută în Chișinău, școlită la Cluj-Napoca, iar acum stabilită în Anglia. Încearcă să descopere altă lume, dar să rămână aceeași – curioasă și mereu în căutarea fericirii.  Blogul Andei apare pentru prima dată în clasamentul Blogtop. 

7. Orheianca

Blog de travel și lifestyle al orheiencei care descoperă Moldova, promovează oamenii pozitivi, locurile frumoase, evenimentele interesante şi cultura vinului. Vrea să inspire oamenii să călătorească cât mult, dar și să descopere frumusețea turistică a Moldovei. Cel mai bun articol al Svetlanei în luna martie a fost ”Secret mama – proiectul meu de suflet”. 

8. Gheorghe Erizanu

Autorul blogului, scriitorul, dar și fondatorul Editurii Cartier, Gheorghe Erizanu, deține de câțiva ani un blog despre lectură, în care sunt publicate recenzii dar și diverse articole captivante din lumea cărților.

9. Lilia Calancea

Lilia Calancea este o scriitoare din Republica Moldova. Până a-și începe activitatea ca scriitoare, autoarea publica texte pe blogul său, fără a-și dezvălui identitatea. Acum scrie pe un ”blog de vineri”, pe care putem să-l citim în fiecare zi.

10. Vitalie Cojocari

11. Liusia Portarescu 

Liusia Portarescu este o tânără mamă, dar totodată și un ”fashion lover”. Pe blog îi place să povestească despre familia ei și să ofere multe informații utile mămicilor sau viitoarelor mămici. Autoarea ne îndeamnă să cunoaștem oameni noi, să le vorbim, să îi ascultăm și să le întindem o mână oricui are nevoie de ajutor.

12. Andrei Curăraru

Andrei Curăraru este un cunoscut blogger, activist civic dar și lector superior al unei universități din Moldova. Pe blog abordează o varietate de subiecte, dar totodată vine cu o părere proprie despre realitatea socială din Moldova.  Citește și călătorește prin întreaga lume. Fotografiile le încarcă pe Instagram, acolo unde este urmărit de circa 27 de mii de persoane.

 

13. Stela Botez

Stela Botez a absolvit Academia de Muzica, Teatru și Arte Plastice din Chişinău fiind pasionată de muzică mai mult decât altcineva. Pe blog promovează portul popular și tradițiile din Republica Moldova.

14. Dia’s Kitchen

Dia’s kitchen este un blog pentru toate gusturile, la propriu. De la diverse gustări, până la cele mai complexe rețete, sfaturi în bucătărie, toate acestea le găsiți la Dia’s Kitchen, blogul care îți va înlocui, desigur, caietul cu rețete traditional.

15. Doina Cernavca

Blogul personal al Doinei Cernavca este despre tot ce e frumos si drag autoarei. Despre fata ei, Maria, despre flori, despre cărți, despre sănătate, frumusețe și despre oameni. Tot ea este și autoarea unei cărți senzoriale, un produs handmade, educativ și distractiv pentru copii.

16. Marin Bodrug

Absolvent al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Marin Bodrug, autorul blogului, este interesat de tot ce înseamnă Republica Moldova. Originar din orașul Ungheni, autorul răspândește știrile despre evenimentele din localitatea sa dar și din întreaga țară.

17. Alexandru Leahu

Tânărul profesor de matematică este și astăzi în topul nostru. Alexandru își expune cu regularitate gândurile și scrie articole cu caracter personal și artistic, inspirate din viața de zi cu zi. Blogul său a prins popularitate și pe rețelele de socializare, fiind urmărit de peste 81.000 de fani pe Facebook.

18. Teotitude 

Autoarea blogului, cunoscuta susținătoare a drepturilor femeilor, Diana Guja, și-a transformat blogul într-o adevărată comunitate online. Pe pagina sa de blog o să găsiți nu doar istoriile personale ale autoarei, dar și poveștile de viață a multor femei anonime, care își revendică dreptul de a fi auzite.  După 9 ani de “AloBebe”, vechiul blog a renăscut cu un al nume și alte povești ale femeilor din toată țara.

19. Nina Cotorobai

Nina Cotorobai este originară din Chișinău, are 32 de ani, de profesie este jurnalistă, dar de 7 ani e stabilită în Padova, Italia. Însă aceasta nu o împiedică  a scrie despre oamenii frumoși din Republica Moldova. Pe blog vei găsi articole despre familie, maternitate, educație și istorii de la care vă puteți inspira.

20. Garage Food

Un alt blog de culinărie este Garage Food. Ivan, autorul blogului, subliniază că este un bucătar amator, pe blogul căruia propune rețete proprii pentru cele mai simple și savuroase bucate. De asemenea, iubitorilor de vin le este destinată o secțiune întreagă, în care o să găsiți recenzii pentru diferite vinuri autohtone.

Blogtop.md este un proiect social, necomercial și apolitic care a fost creat pentru a susține și promova creatorii de conţinut online independent dar și pentru a oferi publicului o serie de resurse și analize relevante. Blogtop.md este dedicat bloggerilor, vloggerilor şi jurnaliştilor independenţi, indiferent de etapele la care se află, şi vine să-i conecteze pe aceştia într-o comunitate online activă, oferind totodată un instrument prin care își pot testa impactul vlogurilor/articolelor publicate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *