TOP 20 bloguri din Moldova – aprilie 2018


Societate, cultura vinului, parenting, gastronomie sau artă, bloggerii din Moldova abordează tematici pentru toate gusturile. Echipa Blogtop și-a propus să promoveze blogurile din Moldova, iar astăzi v-a pregătit clasamentul lunii aprilie. Continuă să citești pentru a afla care a fost cel mai activ blog, dar și cele mai populare 20 de bloguri din Moldova în perioada monitorizată. 

 

Reamintim că topul bloggerilor este generat în baza algoritmului Blogtop și se referă exclusiv la activitatea din luna aprilie 2018. Acesta poate fi diferit de topul bloggerilor la ora actuală. Dacă dețineți un blog sau urmăriți un blogger, îl puteți adăuga cu ușurință utilizând formularul de adăugare de pe prima pagină.

___

1. Elena Robu

Jurnalista căreia nu îi este frică să spună lucrurilor pe nume, Elena Robu este pentru a patra oară în fruntea clasamentului Blogtop. Autoarea crede că informația este putere și că este foarte important să ne informăm corect.  În această lună, a fost cel mai activ blogger, publicând 67 de articole, cel mai popular dintre care a fost: Parada pomenilor de Paști de la PDM în satul Maiei Sandu, prezentat într-o analiză separată. 

2. Alexandru Leahu

Alexandru este de meserie profesor de matematică, dar îi place mult să scrie. O face pe blogul său, devenit deja popular pe Social Media, unde peste 83 de mii de oameni îi urmăresc activitatea. Blogul lui Alexandru e ca un jurnal personal în care își notează cele mai interesante subiecte într-o formă foarte artistică și poetică.

3. Svetlana Vizitiu

Svetlana Vizitiu este preşedintă a Clubului  ”Impresii din viaţă şi cărţi”, prin intermediul căruia promovează personalităţile remarcabile din societatea noastră. Protagoniștii clubului se întâlnesc de câteva ori pe lună pentru a împărtăși adevăratele povești de viață, care mai târziu devin subiectele articolelor Svetlanei.

4. Marin Bodrug

Marin Bodrug își dedică timpul pentru blogul său, pe care publică știri și informații utile din localitatea sa de baștină – Ungheni. Marin Bodrug este absolvent al Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și este interesat de tot ce înseamnă Republica Moldova.

5. Svetlana Matvievici

Dacă vrei să descoperi Moldova, primul blog care îți vine în minte este cel al unei orheience. Orheianca, Svetlana Matvievici este o promotoare foarte entuziasmată a Orheiului și a  Moldovei în mediul online. Depune tot sufletul pentru ca și ceilalți să o descopere și să o îndrăgească.  Pe blog scrie despre oamenii pozitivi, cultura vinului, locurile frumoase pe care le vizitează și evenimentele interesante din Moldova. Blogul Svetlanei a urcat două poziții în luna aprilie.

6. Fine Wine

Andrei Cibotaru, autorul blogului, este cunoscut pentru blogul său Fine Wine, prin intermediul căruia împărtășește din secretele vinului cu cititorii săi. Fine Wine este sursa de informație cu privire la cele mai bune vinuri din Moldova, dar și de peste hotare. Pe blog vei găsi un întreg ghid al vinurilor și evenimentelor vinicole autohtone.

7. Stas Scutelnic 

Fii Open Minded este un blog pentru dezvoltare personală, dar și unde poți învăța multe lucruri interesante. Acesta le propune cititorilor articole din domeniul  businessului, dezvoltare personală, lectură ori divertisment. Blogul a devenit extrem de popular și pe Facebook, acolo unde a adunat peste 85 de mii de fani.

8. Teotitude

Pe blogul Dianei Guja puteți să găsiți nu doar istoriile personale ale autoarei, dar și poveștile de viață a multor femei, de aceea, Teotitude este un blog care aparține în primul rând femeilor. Diana este și una dintre prezentatoarele emisiunii dedicate tuturor femeilor – ”Optmart SRL”.

9. Lola Majeure

Lola Majeure este autoarea blogului cu aceași nume, care a cucerit publicul cu poveștile fără perdea, pe care le publică regulat pe blogul său. Un real succes au avut și cele trei cărți scoase de sub tipar cu același pseudonim misterios.

10. Nina Cotorobai

11. Liusia Portarescu 

Liusia Portarescu este o tânără mamă, dar totodată și o femeie pasionată de modă. Pe blog îi place să povestească despre familia ei și să ofere multe informații utile mămicilor sau viitoarelor mămici. Autoarea ne îndeamnă să cunoaștem oameni noi, să le vorbim, să îi ascultăm și să le întindem o mână oricui are nevoie de ajutor. În luna aprilie, Liusia ocupă aceeași poziție ca și în topul precedent.

12. Nata Albot

Jurnalista, dar și cunoscuta organizatoare a diferitor proiecte și evenimente, Nata Albot, se află pe poziția cu numărul 12 în topul celor mai populare bloguri din Moldova. Chiar dacă este stablită în Canada, Nata nu își uită țara și tradițiile, în special cele culinare. În luna monitorizată, autoarea a împărtășit cu cititorii ei rețeta cozonacului de Paști perfect.

 

13. Ana Ciorici

Ana Ciorici este autoarea unuia dintre cele mai cunoscute bloguri beauty de la noi. Recent Ana s-a mutat la Amsterdam, acolo unde continua să ofere sfaturi în materie de make-up și fashion tuturor cititoarelor ei. Scrie articole în limba română și engleză, făcându-l accesibil și pentru publicul de peste hotare. Ana deține și un vlog.

14. Planeta Mami

Natalia Madan, autoarea blogului este mămică a doi copii, iar Planeta Mami este o întreagă platformă destinată articolelor despre familie și copii. În timpul liber pe care îl are scrie pe blog totul despre parenting: stimularea curiozității și creativității copiilor sau divese reţete sănătoase care vor fi pe placul ”mofturoșilor la mâncare”.

15. Vitalie Cojocari

Vitalie Cojocari este un jurnalist din Republica Moldova, care lucrează la ProTV România și care are și un blog de familie. Pe blog scrie despre locurile vizitate împreună cu cei dragi și lucrurile interesante pe care le fac împreună. În aprilie Vitalie și familia lui au mers într-o călătorie în Italia, acolo unde au filmat și un episod pentru vlogul lor.

16. Dia’s Kitchen

Dia’s kitchen este un blog pentru toate gusturile, la propriu. Imaginile detaliate ale rețetelor îți vor lăsa gura apă. De la diverse gustări, până la cele mai complexe rețete, sfaturi în bucătărie, toate acestea le găsiți la Dia’s Kitchen, blogul care îți va înlocui, desigur, caietul cu rețete tradițional.

17. Sunt Mamă

Blogul suntmama.com este locul unde găsești totul despre și pentru mame. Pe lângă activitățile destinate maternității, autoarei îi place să citească, să gătească, să călătorească, să descopere natura, dar și să confecționeze diverse obiecte handmade.  Anna a realizat o categorie separată pe blog- ”Învingem cancerul”, prin care vrea să inspire cu puterea sa cât mai multe mămici, care se află în aceeași situație.

18. Vacanțele lui Mircea

Mircea Mitrofan, autorul blogului ”Vacanțele lui Mircea” este originar din Raionul Cantemir, jurnalist de meserie, dar care activează și locuiește în capitala României. Articolele sale transmit emoțiile și amintirile frumoase de vacanță, iar pe blogul său o să găsești informații valoroase despre anumite destinații, hoteluri și oferte. În luna aprilie, autorul a vizitat un sat medieval din Bulgaria,  una dintre cele mai frumoase zone rurale din Bulgaria, pe care ne-o recomandă cu mult drag.

19. Rodica Rusu 

Rodica Rusu este o prezentatoare și o bloggeriță cunoscută de la noi. De când a devenit mamică, a decis să își înșire gândurile și ideile sale pe foaie. Aceasta este foarte inspirată și împărtășește o bucățică din fiecare experiența cu cititoarele ei. Rodica este prezentatoarea unei emisiuni pentru părinți – ”Mama Mia”. Rodica apare pentru prima data în clasamentul Blogtop.

20. Doina Cernavca

Încheie clasamentul de această dată, blogul personal al Doinei Cernavca. Un blog despre tot ce e frumos și drag autoarei: despre fata ei Maria, despre flori, despre cărți, despre sănătate, frumusețe și despre oameni. Tot ea este și autoarea unei cărți senzoriale, un produs handmade, educativ și distractiv pentru copii.

Blogtop.md este un proiect social, necomercial și apolitic care a fost creat pentru a susține și promova creatorii de conţinut online independent dar și pentru a oferi publicului o serie de resurse și analize relevante. Blogtop.md este dedicat bloggerilor, vloggerilor şi jurnaliştilor independenţi, indiferent de etapele la care se află, şi vine să-i conecteze pe aceştia într-o comunitate online activă, oferind totodată un instrument prin care își pot testa impactul vlogurilor/articolelor publicate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *